În 04.04 2019, Agenția Națională a Medicamentului din Franța a interzis comercializarea unor tipuri de implante mamare. Această decizie este consecința studiilor efectuate în toată lumea, studii ce au ca subiect o formă rară de cancer ce poate apărea la persoanele care au aceste dispozitive medicale.

SRCE aduce la cunoștința publicului că în România nu a fost depistat niciun caz de acest fel.

SRCE, împreună cu ACPR monitorizează activ fenomenul, informează constant chirurgii plasticieni, care la rândul lor informează pacientele despre riscul asociat acestor tipuri de implante.

Pacientele cu implant mamar nu au motive de îngrijorare, vor merge la controlul anual obligatoriu. În cazul apariției unor fenomene inflamatorii locale sau a unei stări generale alterate, pacientele vor consulta medicul curant de urgență.

Chirurgii plasticieni cunosc necesitatea raportării posibilelor cazuri de limfom asociat implantelor (BIA-ALCL).

Suntem în așteptarea deciziei Agenției Naționale a Medicamentului din România asupra tipurilor de implante vizate de retragerea din uzul medical.

Comunicat oficial SRCE și ACPR